Tag Archives: salad

Salata de boeuf

! PREZENTAREA ESTE UN PAMFLET ///
“My Funny Valentine” este un proiect initiat de grupul “Bloggeri Culinari” cu tema: Valentine’s Day la romani. Se desfasoara putin mai altfel decat cel de la Craciun la care am participat. La finalul acestei retete, afisez lista cu participantii si ideile lor mai mult sau mai putin traznite, postari pe care va indemn sa le vizionati, sa cititi, sunt sigura ca macar o parte vor aduce un zambet pe fata voastra si desigur veti gasi retete de preparate apetisante. Abia maine veti putea vedea toate inregistrarile. Prezentarea in cadrul acestui proiect se vrea a fi pe alocuri amuzanta macar prin text sau una care sa parodieze subtil sarbatoarea comerciala importata “Valentine’s Day”. Nu vreau sa mai repet ceea ce am punctat si de Halloween cu Pizza mumia proaspata :) , despre aspectul pur comercial al acestei zile.

O sarbatoare a indragostitilor trebuie sa existe, fiecare popor bifeaza o astfel de zi in calendar. Cautam sa promovam Dragobete, zi careia nimeni nu ii dadea importanta pana nu a aparut importul Valentine’s Day. Dragobete sa ne fie motiv de iesire in oras, intalnire cu prietenii (lucru bun), sa depanam amintiri de odinioara si sa preparam ceva dulce ca pentru o zi care celebreaza dragostea. Invierea traditiei romanesti este o actiune laudabila.

Cand am pornit acest proiect, am cautat imagini dupa cuvintele: “penibil Valentine’s Day” si mozaicul de imagini mi-a aratat cocalari. … Am pastrat ideea si am ales simbolurile care sa o reprezinte: lantul gros de aur la gat, masina “bengoasa” si telefonul mobil fitzos. La declaratii de dragoste penibile, dedicatia asta “pentru pufuletele meu” (pufuletele fiind cocalarul despre care va vorbeam) mi s-a parut suficient de imbecila pentru ceea ce voiam sa transmit.

Cu preparatul n-am avut nimic, am cautat sa arate dragut. Iarna nu s-a sfarsit, inca imi este de ajutor aceasta salata ca sa o gatesc pentru ca este gustoasa, spornica, se poate lua si la serviciu intr-o casoleta mica si este nelipsita de pe mesele festive traditionale la romani. In ciuda numelui frantuzit, la noi, este la fel de populara precum sarmaluta, prin urmare, nu putea sa lipseasca din mozaicul meu de preparate pentru sarbatori. Si trebuie sa mai spun ca, tuturor ne place mai mult cu carne de pui decat cu vita.
Nu cantaresc nimic de obicei dar trebuie musai ca sa va arat proportia care imi place. Nu ne convine sa fie dulceaga, castravetele murat nu-l adaug cu zgarcenie. Zeama de lamaie este important sa existe. Telina sa fie mai putina, fiind puternic aromata nu trebuie sa predomine. Salata de telina este foarte buna, dar intr-o cu totul alta combinatie.
Supa rezultata (in care pun si o ceapa mica) o folosesc ca sa prepar minunatul sos bordelaise iar cu albusurile ramase de la maioneza se pot gati: macarons, un tort cu bezea sau ceea ce am in lucru chiar acum :P si veti vedea peste o saptamana probabil.

Salata de boeuf
INGREDIENTE
PENTRU SALATA (suplimentati cantitatea pentru decorare)
1 piept de pui
6 morcovi (medii)
6-7 cartofi potriviti
4×4 cm radacina de telina
200 g mazare fiarta
5-600 g castraveti murati
150 g gogosar murat
zeama de lamaie
mustar (eu pun dulce si foarte putin din cel iute)
sare

PENTRU MAIONEZA
8 galbenusuri de ou
500 ml ulei (mariti cantitatea de ulei daca doriti cu mai multa maioneza)
zeama de la 1 lamaie mica
1 lingura mustar (eu pun clasic)
sare
putin gogosar murat pasat pentru bordura rosiatica

PREPARARE
1. Cu minim doua ore inainte, scoti din frigider, ca sa ajunga la temperatura camerei, absolut toate ingredientele pentru maioneza. Daca una este rece, se taie maioneza.
2. Cu 3 ore inainte, pui la scurs muraturile, in sita pentru paste. Elegant ar fi sa fie taiat de mana tot zarzavatul dar eu n-am timp, nu dauneaza gustului si tai la robot castravetele murat, tai in mana cuburi mari si apoi impuls de doar 5 secunde, daca robotul este puternic. Gogosarul il tai de mana pentru ca este mai moale. Le pui la scurs si inainte de a le uni cu restul le mai presezi usor cu mana in sita altfel ti se va aduna zeama in platou.
3. Speli constiincios carnea si zarzavatul.
4. Intr-o oala mare pui la fiert carnea in apa rece + 1 lingurita de sare.
5. Cureti morcovii si ii adaugi repede, fierb la fel de mult.
6. Dupa 10 minute decojesti cartofii si intregi ii adaugi la fiert. Eu pun si o ceapa mica pe care la final o arunc.
7. Dupa vreo 20 de minute adaugi telina care fierbe foarte repede, eventual o scoti inainte de a se fierbe restul, o incerci sa patrunda usor fuculita in ea.
8. Fierbi separat mazarea daca este congelata. Daca este de la conserva o gusti, de regula nu necesita fierbere.

9.Cat timp fierb legumele, prepari maioneza, asa cum am spus, musai trebuie sa aiba toate aceeasi temperatura a camerei, altfel se taie. Cu exceptia uleiului, pui totul in robot, dai drumul la viteza redusa si apoi imediat mare si adaugi ulei in fir subtire (la mine este prevazut capacul cu orificiu care dozeaza uleiul).
10. Se poate desigur si cu mixerul dar este mult mai incomod. Pe vremuri cand nu existau roboti se freca cu rabdare cu lingura din lemn.
11. Scoti intr-un bol mare tot ce este in supa si lasi sa se racoreasca doar atata cat sa iti permita ca sa tai de mana in cubulete cat mai mici. Am remarcat ca este mult mai buna tunci cand sunt unite legumele caldute. Cand am amanat pe a doua zi taiatul ingredientelor, salata n-a mai fost la fel de buna.
Salata de boeuf
12. Tot ceea ce tai pui intr-un vas mare in care sa ai loc de manevra ca sa amesteci cu maioneza (opresti o parte pentru decor. Eu de zi cu zi nu o imbrac in maioneza, in copilarie imi producea greata stratul de maioneza care imbraca si o indepartam.
Ca sa nu oxideze, in varianta fara maioneza pe deasupra, o invelesc etans cu folie. Adesea, daca este multa, o tin in borcane cu capac sau boluri adanci astfel incat sa micsorez suprafata de contact cu aerul care oxideaza si decorez doar o parte din care consumam pe loc.
13. Omogenizezi legumele si maioneza, potrivesti de sare, mai adaugi zeama de lamaie daca nu este suficient de acra si mai pui mustar.

DECOR
“Oglinda” din maioneza, inimioarele le decupezi (cu un decupator) din gogosarul murat care trebuie sa fie tare. Bodura laterala este un amestec din 2-3 linguri de maioneza in care am adaugat gogosar pasat.

Sa va fie de folos!
……………………………………………………………………………………………………………………………….
Nu ratati celelalte participari la proiect:

2. Lucian Food and Beyond
3. Brandusa Cooking With My Soul
4. Andreea Mohorea Retete ABC
5. Aura Carolina Popa Bucataria Aurei
6. Adriana Lucia Mara Dragostea in bucate
7. Andreea Denisa – Dea’s Cakes
8. Daiana si Cosmin Simplu si bun
9. Dana Burlacu Prajiturici si alte dulciuri
10. Alexandra Butnari Gustolandia
11. Dia Daria Retetele mele dragi
12. Claudia Lecturi si Arome
13. Mihaela Voguisine
14. Ioana Tone Pasiune si culoare
15. Oana -lipsa reciprocitate
16. Lili Liliana -lipsa reciprocitate
17. Cerasela Badr El-Din: Safron and Dates
18. Monica Horoiu – Monya’s…!!!
19. Iancu -a iesit din proiect
20. Iuliana Miu ? link inexistent
21. Iuliana Florentina Avram Retete fel de fel
22. Alice Ciobanu Tara bucatelor
23. Paula Gafitescu: Enjoy Dessert!
24. Geta -link inexistent
25. Simona Alison’s Trials
26. Iolanda si Georgiana Voinea sisterskitchen
27. Mihaela Sava LaPrajiturela

Advertisements

Flan cu ciuperci si carne (sourdough pancakes+mushrooms+bacon)

Daca n-as fi preparat mai inainte Quiche Alsacienne n-as fi stiut cum sa imbogatesc gustul flanului. Am pornit de la o reteta lalena.ro de Flan cu ciuperci pe care am modificat-o.
I-am adaugat ca la Quiche pastrama de pui (sunculita afumata sau bacon, kaizer, etc.), am inlocuit total cascavalul cu branza de capra iar ca metoda de preparare, in loc sa asez neprelucrate termic, in prealabil, legumele in tava peste care sa torn aluatul, le-am pregatit dupa metoda de la Quiche pentru un gust mai savuros si zic eu ca n-am gresit. Daca va grabiti puteti sa le asezati crude in tava dar n-am probat gustul.
Precizez ca aluatul este de clatita turnat de 2-3 cm cat sa cuprinda legumele si este un aluat umed, nu are legatura cu Quiche. A doua zi devine ferm dar inca bun. Nu stiu daca este pe placul tuturor, eu n-am obiectii, de aceea il si inregistrez, avantajul este si acela ca se face repede. Eu am riscat si am asezat in tava de pizza, a crescut peste borduri dar nu s-a revarsat. Este bine daca aveti o tava cu pereti mai inalti, poate fi si rectangulara ca forma.
Flan cu ciuperci si pui
Flan cu ciuperci si pui

Pentru o tava cu pereti inalti si diametrul de 28-30cm

INGRADIENTE
100 gr pastrama de pui (mai buna afumata) sau sunculita afumata, bacon, kaizer, etc.
Ceapa rosie-1 buc
Ciuperci albe proaspete-150 g
Branza de capra sau cascaval-100 g
Oua-4 buc
Lapte-500 ml
Faina-200 g
Sare, piper-1 lingurite
nucsoara (un varf)-optional

PREPARARE
Intr-o tigaie (fara adaos de grasime) prajiti sunculita la foc mic pana devine crocanta.
Scoateti-o pe servetele de bucatarie sa se scurga excesul de grasime.
Caliti ceapa taiata julienne fara a o arde.Taiati felii ciupercile.Radeti branza.
Formati aluatul ca la clatite: bateti bine ouale si amestecati cu faina, sare, piper si nucsoara (optional). In ordinea asta am observat ca pot evita formarea cocoloaselor.
Mai alternati pe parcurs cu lapte rece amestecand continuu ca sa nu se formeze cocoloase.
Pregatiti o tava ca de tarta cu pereti de minim 4cm inaltime sau tava rectangulara de maxim 30 cm latura.
Pe fundul tavii si laterale am pus hartie de copt unsa cu ulei. Tavile din silicon nu necesita un astfel de tratament.
Ca sa taiati hartia perfect rotunda procedati astfel:
taiati un patrat cat diametrul cercului (36-38m ca sa urce si pe pereti), pliati pe jumatate si tot asa pana obtineti un triunghi ca in poza.
Taiati drept capatul lat pe dimensiunea medianei celei mai mici. Cand desfasurati, aveti un cerc perfect.
Ungeti peretii oalei cu ulei si asezati hartia. Eu am mai uns putin si hartia ca se cam lipeste altfel. De hartie nu s-a lipit deloc.
Preincalziti cuptorul la 200grd.
Asezati in tava ceapa, apoi branza, apoi carnea si turnati aluatul foarte incet ca sa nu faca gaura in ingrediente.
3-Flan cu ciuperci si mezel
Dati la cuptor, la 200C, pentru 35-40 minute, mai lasati daca nu este rumenita. Se umfla dar imediat ce o scoateti din cuptor se lasa, este in regula sa se comporte asa.
Flan cu ciuperci si mezel
Scoateti pe un platou. Este buna si rece, nu numai calda.
Flan cu ciuperci si pui
Sa va fie de folos!

Salata cu branza de capra-pane (Goat Cheese Salad)

Cristi Roman a prezentat pe blogul sau foodblog.ro o noua reteta care mi-a starnit interesul pentru felul in care era prezentata, ideea de preparare care e rapida si nu in ultimul rand ca sa aflu si eu pe ce dau, dom’le, irlandezii 7.95 euro!!! :D
In meniul restaurantului unde lucreaza se numeste: “Goat Cheese Salad”. Bineinteles ca el a asezonat-o cu mult umor iar eu am asamblat-o cu ce am avut la indemana dar si a mea “e pe-acolo”, … asta voi decideti, doar vinegreta din fructe de padure am inlocuit-o cu sos de rodie (pentru salate) care e tot dulce-acrisor.
Cristi prezinta sumar totul, eu m-am documentat in privinta vinegretei. Va prezint cantitatile pentru o portie.
Este un preparat demn de pus pe cea mai pretentioasa masa. Gustul este dulce acrisor, e bine sa predomine in dressingul pt. salata otetul ca sa contrabalanseze dulceata data de nucile caramelizate si de sucul de portocala. De fapt si vinegreta este mai mult dulce decat acrisoara dar irlandezilor asa se pare ca le place.
1-prezentare
INGREDIENTE
PENTRU BRANZA PANE
branza de capra- un disc gros de 1.5 cm (incercati si doar de 1cm)
faina
pesmet
ou-1
lapte-2/3 lingura
PENTRU SALATA
mix de salata (salatele preferate-Iceberg, sanguine, etc)
ardei gras rosu
ceapa rosie
rucola (eu n-am avut)
nuci caramelizate
DRESSING PENTRU SALATA
zeama de portocala
zeama de lamaie
mustar
ulei de masline
coaja rasa de portocala si lamaie
otet din vin alb (eu am folosit balsamic)
miere
ulei de masline
mustar integral
sare-1 praf (optional)
VINEGRETA FRUCTE DE PADURE (eu am inlocuit cu sos de rodie)
(cantitati pentru mai multe portii)
zmeura, afine si capsuni-100 g
zahar-2-3 linguri rase
150 ml vin rosu
unt-30 g

PREPARARE
PREPARARE SALATA
Salata o taiem fasiute fine, ceapa si ardeiul gras taiate julienne si rucola o punem intreaga.
Le amestecam intr-un bol. Amestecam bine si cu dressingul preparat.
2-blog
PREPARARE BRANZA PANE
Felia de branza, care nu trebuie sa fie mai groasa de 1.5 cm ca sa se inmoaie (incercati si cu 1 cm poate se topeste mai mult la interior), din timp am pus-o la scurs de eventualul zer pe un prosop de hartie impaturit gros.
Branza pe care am folosit-o este moderat de sarata altfel, trebuie sa o puneti la desarat.
Batem oul ca pentru omleta si ii adaugam laptele.
Branza o dam prin faina, apoi prin ou batut cu lapte, apoi prin pesmet.
Si repetam inca o data doar ca o dam numai prin ou+lapte si apoi prin pesmet.
O scuturam usor, ca sa cada surplusul de pesmet si pentru ca invelisul sa fie uniform.
O punem intr-o baie de ulei incins, la 180 de grade, si o rumenim pe o parte si alta supraveghind-o ca sa nu o ardem. :)
3-blog
Se scoate pe prosop de hartie ca sa absoarba grasimea.
PREPARARE VINEGRETA
Eu am deja “de-a gata” sos pentru salate dulce-acrisor din rodie dar m-am documentat pentru voi cum s-ar putea prepara vinegreta. Asta ar fi o varianta:
Topim 30g unt. Se adauga vinul si fructele. Cand incep sa clocoteasca adaugam zaharul, se da la foc mic-mediu si le lasam sa clocoteasca pana ajunge la consistenta siropului de dulceata.
MONTAJUL
In cazul in care folosim sos de rodie, se incepe cu acesta desenand pe farfurie niste onduleuri. Lucram repede caci se latesc dungile astea.
Cu mana punem o gramada cat mai inalta si rotunda pe centrul farfuriei, asa ca o capitza :) (vorba lui Cristi).
Presaram apoi peste gramajoara de salata nuci caramelizate tocate fin (presupunand ca le avem ramase de pe la prajituri).
Daca in loc de sos de rodie folosim vinegreta din fructe, punem din loc in loc in cerc in jurul salatei vinegreta de fructe de padure.
4-blog
La final, peste salata se pune felia de branza pane.
16
Alegeti o branza cremoasa. La caldura, chifteaua cand o rupeti branza se va intinde. Probabil conteaza si grosimea, n-am studiat mai mult inca.

Este un preparat de savurat in tihna.

IN CAZUL IN CARE VEDETI UNELE DINTRE FOTOGRAFII PREA MICI, VA ROG, CLICK DREAPTA PE MOUSE SI MARCATI “RELOAD”/“REFRESH” . SE REDIMENSIONEAZA CORECT. ESTE O PROBLEMA A BROWSERULUI DUMNEAVOASTRA (si eu am aceasta problema uneori).

%d bloggers like this: