Arhive pe etichete: Retete din Romania

Ostropior oltenesc cu pui si mamaliguta (Romanian grilled chicken with polenta)

Astazi sarbatorim romaneste, cum altfel decat cu mamaliguta, alaturi de un pui la gratar dar nu oricum „tocmit”, ci preparat in saramura ca in Oltenia. Alaturi merge de minune o salata de ardei copt la gratar.
Pentru acest preparat, eu una as face lobby ca sa se brenduiasca precum tuica sau sarmaluta.
Ostropiorul (nu ostropelul cu sos de rosii), inseamna in anumite parti ale Olteniei pui la gratar in saramura usturoiata si legume coapte.
Mamaliga se taie cu ata cel mai bine.
Cand mancam, in farfurie se pune din carne si din saramura, care se soarbe din „linguri facute din ghioci de ceapa” sau cu o jumatate de ardei pe post de lingura sau pur si simplu cu lingura si „dumicati” de mamaliga inmuiati in saramura. Alaturi, musai sta ciusca iute culeasa din gradina.
Pe masa avem o „tugulita” (tartacuta, tiuga mica) in care se poate pune tuica.
In vechime, cand taranii erau la munca campului, dintr-o astfel de tuga, dar mare, beau apa de la fantana cu cumpana pe care o mai vedem si azi paraginita si uitata pe cate-un camp. Mancau rosii, castraveti, ardei, ceapa cu telemea veche de oaie si oua fierte, cu carne de porc tinuta peste vara la untura sau pui fript si paine facuta in test (cuptor din lut). Mere si pere la desert, ori struguri daca erau la muncile de toamna. Dupa gustul meu, mancau regeste, nu taraneste.
Cea mai buna branza pe care am mancat-o eu in copilarie era aceea „plimbata pe la camp”, cea care le ramanea si o aduceau seara acasa.
Bomboanele cele mai bune mancate in copilarie erau dropsurile lipite unele de altele si invelite cu grija intr-o batista curata, aduse duminica de la biserica de dragul nostru strabunic. Toti ii spuneam Mosu’, dar nu se supara la cei peste 90 de ani ai lui. In dosul puloverului  pe care Mosu’ il purta pana se coceau ciresele, pe poale avea cusute niste buzunare care, copil fiind, imi pareau uriase, mana mea intra in ele pana la cot. In zi de sarbatoare, erau doldora cu bunatati.

Sa revenim la prepararea ostropiorului nostru, mancare neaos romaneasca mancata cu mare pofta astazi de 1 Decembrie, cand sarbatorim romaneste. Sa va fie de folos, olteni, ardeleni, moldoveni, munteni, voua romanilor, oriunde v-ati afla!
Ostropior oltenesc cu pui

INGREDIENTE

PENTRU OSTROPIOR
1 pui din batatura
usturoi de pe funie- 1 capatana (mica)
rosii din gradina -8 bucati
ardei din gradina – soiul ca pentru mancarea cu „raci” (ceva intre gras si capia)
ardei iute – 4
sare
piper (eu am folosit un mix de condimente pentru pui la gratar)
apa de la fantana

PENTRU SALATA DE ARDEI COPT
ardei rosii si verzi din gradina (gras, kapia)
ulei
otet din vin
sare
piper
usturoi (optional)

PENTRU MAMALIGA
malai din porumb
sare
unt
apa de la fantana

Retetele pentru mamaliguta (pripita imi place mie, altfel decat cea un pic mai vartoasa ca sa poata fi rasturnata si taiata cu ata ca in poze) si reteta pentru prepararea salatei din ardei copt vor face subiectul unor postari separate pentru a fi mai usor de gasit la cautare.
Ostropior oltenesc cu pui

PREPARARE OSTROPIOR

Incepe ca in Miorita …
„Pe l’apus de soare”,
Ostropior de pui
… Si trecem peste versul horror „vor sa mi-l omoare” …
… Doar prindem un pui eco din batatura.
Ostropior de pui
si, se facea ca puiul era deja bucatit (transat/portionat), parlit de pene si pus pe carpator (tocator). Il lasi in asteptare sub un clopot improvizat si intr-un loc racoros.
Acum incinge un foc de lemne (in cazul de fata am folosit „ciocalai”=coceni de la „drugile ” de porumb, in curtea rudelor de la tara), intr-un loc ferit de vant si uscaturi. Periodic se face curent de aer cu orice … aici, un capac mare si usor
Ostropior de pui
Flacara va creste intr-o valvataie.
Ostropior de pui
Mereu se scurma cu un surcel, ca sa arda bine si sa obtii jar pe care il tragi jumatate sub gratar, iar cealalta jumatate ramane pentru intretinere.
De obicei, eu indepartez pielea dar, la gratar, se frige mai bine daca o pastram (grasimea este necesara in acest caz), n-avem decat sa nu o mancam atunci cand e in farfurie, daca nu dorim.
1. Pieptul l-am taiat in doua pe lung si l-am crestat in romburi ca sa se patrunda bine la fript. Daca puiul este mic, sarim acest episod.
Pulpele de pui le dai in doua la incheietura sau daca le doresti intregi, le crestezi adanc la incheietura ca sa nu ramana in sange. Se mai cresteaza in diagonale adanci cam de 1 cm in zonele carnoase.
2.Carnea se sareaza moderat si se condimenteaza pe ambele parti.
3. Se pun bucatile pe gratarul uns in prealabil cu grasime si incins, la o distanta convenabila fata de jar astfel incat sa se patrunda inainte de a se arde doar pe deasupra. Se intorc periodic bucatile de carne, intretinand jarul sa nu se stinga. Timpul de frigere variaza in functie de cat de mare este puiul.
Ostropior de pui
La fel de bine se frige si pe gratarul rotund cu apa de pus pe aragaz, flacara nu trebuie sa fie extrem de iute pentru ca nu are timp sa se patrunda.
Dureaza cca 20-30 de minute.
Ostropior de pui
4. Daca gratarul este suficient de mare, se coc alaturi si rosiile si ardeii. Altfel, le coaci inaintea puiului pentru ca iti trebuie rosiile pentru saramura.
Rosiile cele mari le-am crestat la varf in 4 ca sa se faca mai repede si uniform.
Ostropior de pui
5. Se infierbanta pana la clocot, 1-2 cani cu apa.
6. Intre timp, se curata usturoiul, se trece prin presa sau se zdobeste cu o lingurita rasa de sare grunjoasa in piua de lemn pentru usturoi. Se rastoarna in strachina mare.
7. Rosiile coapte le decojesti si le zdrobesti partial cu furculita tot in strachina.
8. Toarna apa fierbinte peste ele. Ardeiul iute copt il las separat pentru ca nu toti mancam iute. Se poate coace la gratar si acesta.
Fiindca am preparat salata de ardei copt separat, n-am mai pus ardeiul gras si in saramura pentru carne, altfel, ii adaugi decojiti.
Ostropior oltenesc cu pui
9. Se tine sub capac pana este gata puiul.
10. Carnea fripta se scufunda in saramura si daca nu este loc, o imbraci cu saramura cu lingura de lemn.
10. Intre timp s-a facut si mamaliguta pe care o rasturnam pe un „fund” de lemn si o acoperim cu un posop pana la servire. Mamaliga se taie cu ata cel mai bine.
Ostropior oltenesc cu pui
Iar el astepta cuminte oasele care raman de la festin :)
Ostropior de pui
In ziua de azi se poate prepara in orice anotimp acest fel de mancare, legumele si carnea le gasim tot timpul anului in magazine.
Sa va fie de folos!

Reclame

Pizza interactiva pentru copiii mofturosi (Interactive pizza-tuna)

Pizza este un preparat culinar extrem de ofertant si versatil, prin lipsa de bariere privind combinatiile din compozitie dar si ca mod de exprimare.
Am pretentia ca am inventat prima pizza „3D” de dimensiuni mari din Romania „Pizza cuib de prepelita” si pizza „6 in 1” Multipizza floare.
Nu-i vorba ca, nici pe plan international in afara de o „conopizza” (pizza intr-un con) n-am mai intalnit ceva din categoria „3D”.

Acum, vezi, am pretentia ca am mai inventat ceva in materie de pizza , prima pizza interactiva.
Am intalnit multi copii mofturosi care refuza sa manance peste. De aici mi-a venit ideea unui truc prin care sa ne lamurim copiii sa manance peste ascunzand-ul bine intr-un preparat si o idee inedita zic eu ar fi sa se si poata juca cu aceasta pizza in timp ce se mai racoreste un pic. Ca sa nu se raceasca prea tare pizza, putem sa le servim jocul pe jumatate dezlegat iar ei doar sa il inchida.
Am propus sa fie decorata ca o tabla pe care sa poata dezlega „X si Zero”. Alaturi li se servesc figurine coapte din aluat in forma de „X” si „Zero”. Figurinele sunt vesel colorate: „zero” galbene de la galbenus de ou iar „X” sunt rosii, am framantat putin aluat cu pasta de ardei rosie si le-am uns cu putin Ketch-up de casa. Ca sa fie si mai distractiv, am procedat la un handmade si am colorat frumos niste scobitori cu care sa le apuce igienic. Figurinele din aluat se pot inlocui cu rondele din albus de ou fiert pentru „zero”, sau rondele din ardei capia, figurinele „X” pot fi inlocuite cu baghetute taiate din ardei gras galben, variantele sunt multiple.

Un truc care sper sa functioneze sa manace ton dar si verdeata. Totusi, pentru cei carora le displace profund verdeata, lasam campul galben de cascaval in schimb coloram figurinele „zero” in verde framantand putin aluat cu spanac macinat (cel congelat este perfect). Cele „X” raman rosii, avem o pizza la fel de vesela. In plus de asta, va asigur ca nu e zero la gust, n-am dat chi”X” cu nimic.

Ideea jocului „X si Zero” s-a nascut intr-o dimineata cand un ou s-a spart la fiert in forma de X. Aveti poza oului mai jos.
Pofta buna si fiti invingatori!
 1-pizza-interactiva-pt-copiii-mofturosi
SONY DSC
Pizza interactiva pt copiii mofturosi
INGREDIENTE
pentru o portie mare (tava 30 cm) dar care poate fi adaptata la orice dimensiune si portii mici pentru copii.

Aluat de pizza clasic

180g conserva de ton intreg
50g sos de rosii
200g cascaval
1 rosie
1/2 ardei rosu
1/2 ceapa rosie
50g masline feliate
50g porumb fiert
2 legaturi de verdeata pentru decor (eu am folosit marar)
1 galbenus de ou pentru uns figurinele
Busuioc-1/2 lingurita
Oregano 1 lingurita
Piper  negru-1/2 lingurita

Preparati Aluatul de pizza clasic
Protejati cu hartie de copt o tava de aragaz de cca 30x30cm, eu am tava mai mare si am copt deodata si figurinele.
Voi puteti sa faceti o portie mai mica de pizza si atunci incap si figurinele daca n-aveti tava mai mare.
Feliem foarte fin toate legumele si scurgem tonul de zeama.
Separam 1/3 din aluat si il dam in doua. O parte framantam cu pasta de ardei sau bulion consistent+boia dulce ca sa obtinem un aluat rosiatic.
Intindem foi de 4mm grosime si din aluatul alb decupam forme de zero (4cm diametruL mare). Daca n-aveti decupatoare (ca mine),taiati cu un capac de sticla + un degetar.
Din restul de 2/3 aluat intindem o foaie patratoasa cam de 8mm grosime pe care o ajustam cu cutterul si rigla de bucatarie la dimensiunile unui patrat de 29 cm pentru ca mai creste la copt.
3-Pizza interactiva pt copiii mofturosi
Se ruleaza patratul pe sucitor si se transfera in tava.
Se amesteca pasta de rosii (nu foarte densa) cu condimentele si un praf de sare daca mai este cazul.
Cu o pensula din silicon pensulam aluatul cu pasta de rosii preparata, omogenizand pe marginile care se vor vedea rosii dupa coacere.
Preincalziti cuptorul la 200grd.
Pentru estetica, eu am format o banda regulata de 2 cm din cascaval feliat si am aplicat mai la interior cu 1cm.
Puneti rondele fine de ceapa si ardei, inserati maslinele feliate si deasupra tonul rupt in foi.
4-Pizza interactiva pt copiii mofturosi
Aplicati cateva rondele de rosii fin taiate si presarati porumbul peste.
Presarati cascavalul ras fin.
5-Pizza interactiva pt copiii mofturosi
Coaceti pizza la cuptor preincalzit, aproximativ 25-35 de minute la 200 grade, pana se rumeneste frumos.
Figurinele se scot dupa cca 7 minute ca sa nu se arda.
Intre timp taiati fin mararul si baghete de ardei capia pentru caroiaj.
Dupa 15 minute se scoate si se imprastie deasupra mararul dar protejand cu hartie mai la interior marginile ca sa obtinem efectul contur rosu, contur galben de la cascaval si campul verde in mijloc.
Se mai lasa la cuptor pana se rumeneste.
Se serveste pe o farfurie patrata si alaturi figurinele care vor avea infipte scobitori amuzante pentru manevrare.
SONY DSC
Designul este proprietatea intelectuala a autorului. In virtutea dreptului de autor,
folosirea lui de catre terti in afara prepararii domestice fiind permisa numai cu acordul expres al acestuia.

The content of „Culnary Design” is protected by the law of copyright (No. 8/1996-Romania).Ask owner permission to use any of its content.

Cutia cu chibrituri

articoleN-o sa va fac teoria chibritului si nici macar nu mi-am propus sa scriu un eseu prin care sa dezvolt o intreaga filosofie ca sa-i gasesc scuze lui Andersen pentru cum intristeaza el copiii.

Banalul chibrit merita putina atentie pentru ca se incapataneaza sa nu moara, el se reinventeaza.
Cand au aparut cuptoarele moderne, a aparut in mare graba si chibritul cu băţ lung care sa nu arda mana.

Aprinzatoarele cu gaz, pe care oricum le arunci a doua zi, nu miros a fosfor si nu sfaraie atunci cand le aprinzi. Ele te impusca sistematic in fiecare zi, tresari fara sa vrei daca esti dus pe ganduri.
Cele electrice sunt si mai sinistre, trebuie sa spui in gand o scurta rugaciune inainte de a apasa butonul, in speranta ca n-o sa te electrocuteze nici astazi.

Iubesc chibriturile.
chibrituri din ciocolata

Poti sa le mananci atunci cand mori de pofta sa gusti putina ciocolata alba sau neagra.
Poti sa „Pinterest” putin dupa „Matches art” si sa ramai uimit cate se pot construi din chibrituri.
arta si chibrituri

 

 

 

 

 

 

 

Sau sa te inspire cum sa multumesti daca esti Cristina Plesa, prima statuie vie din Romania (Centrul Vechi) care vede „…tot felul de povesti mergând”. Povestea ei cutremuratoare de viata bate pe „Fetita cu chibrituri”.
actrita Cristina Plesa
Vara este vegane. Ar fi pacat sa aprindem chibrituri vara cand legumele proaspete coloreaza viu gradinile precum gamaliile de chibrit verzi, rosii, galbene.
Toamna insa, de Sfantu’ Dumitru, se aprind focurile. Se aprind de la un chibrit.

%d blogeri au apreciat asta: