Arhive pe categorii: Retete din America

Ciorba de perisoare cu malai, rosii, orez si coriandru

Acum este momentul sa o gatiti, cat mai sunt rosii cu gust pe piata. Marturisesc ca, daca nu eram participanta la proiectul Retete Internationale – The Food Connection, initiat cu multa inspiratie de Oana si Diana de la Savori Urbane, nu as fi gatit din bucatarii ale lumii altele decat populare la noi, la romani. Ii repet Oanei, ca la indemnului ei prin proiectul San’shi la care am participat cu un soi de bucurie, am luat startul gatitului de mancare asiatica si pana acum nu ma opresc. O cunosteam, imi placea sa o mananc la restaurant, dar nu obisnuiam sa gatesc asiatic. Spuneam ca nu ma opresc, pentru ca m-a scos din incuracatura de nenumarate ori cand eram sub presiunea timpului. De atunci, nu-mi lipsesc din casa sosurile specifice bucatariei chineze, orezul si pastele, cel putin.
Condimente altele decat am mostenit de la mama si de la bunica puse cumpatat si in proportii adaptate gustului propriu merita cu prisosinta.

Intreaga colectie cu RETETE MEXICANE o gasiti in pagina Laurei >>> Retete ca la mama. Acolo se afla un istoric interesant despre specificul acestei bucatarii. Perisoarele au adaos de malai si carnati si aromele sunt din salsa si coriandru.
supa-mexicana-perisoare
INGREDIENTE
SUPA
2 linguri – ulei de masline
1 ceapa mare tocata
2 cãtei de usturoi, tocati
2 frunze de dafin mici
1,5l supa din carne de vita (sau apa fierbinte, in lipsa)
600g rosii proaspete cubulete (iarna la cutie in suc propriu)
200g salsa (rosii cuburi, 1 ardei iute, 1/3 lingurita coriandru boabe pisate, 1 praf de chimen, 1 praf de scortisoara, zeama de la 1 lamaie mica)
1 legatura coriandru proaspat tocat sau 1/2 boabe pisate / macinate (dupa gust)
3-4 linguri de orez cu bob lung alb (eu nu pun mult)

PERISOARELE
250g carne de vitel (poate fi tocata, daca n-ai chef sa o toci)
150 g carnati de porc (se inlocuiesc cu carne de vita, daca nu agreezi porcul)
1 ceapa tocata fin
3 linguri cu varf mãlai galben din porumb
3 linguri lapte integral
1 ou mare
1/2 lingurita piper negru
1/4 lingurita de chimen macinat
1/2 lingurita sare (gusti)
supa-mexicana-perisoare
PREPARARE
1. Pune vreo 2,5 litri de apa la fiert, din care vei opri ca sa mai umpli oala su supa. Rosiile spalate le crestezi in cruce la varf, superficial, si le lasi 30 de secunde la oparit in apa (fara foc). Astfel le vei decoji fara dificultate.
2. Curata, spala si toaca ceapa cubulete mici.
3. Incinge 2 linguri cu ulei, intr-o tigaie cu pereti inalti si caleste timp de 5 minute ceapa, usturoiul tocat si frunzele de dafin.
4. Stinge cu 1 polonic de supa si muta in oala de supa, dupa cateva clocote date in tigaie.
5. Adauga restul de supa, rosiile taiate cubulete si cu sucul lasat, salsa si coriandrul. Se fierb 15 minute, la foc mediu, sub capac.
6. Se toaca impreuna carnea de vita, daca ai cumparat-o macra si carnatii. Daca te grabesti si o cumperi carne de vitel gata tocata, desfaci carnatii in maini si omogenizezi cu carnea de vita.
7. Se amesteca cu: 1 ceapa tocata foarte fin, malai, ou, sare, piper, chimen, restul de coriandru tocat fin si adaugi lingura cu lingura din laptele aflat la temperatura camerei, cu grija ca proportie, sa nu se subtieze si sa nu mai poti rula perisoarele.
8. Umezeste mainile, scutura-le si ruleaza perisoare de cca 3cm diametru. Le dai drumul in supa care este la foc minim (muti pe ochiul de facut cafea la ibric, daca clocoteste puternic). Daca este provenita de la animal tanar carnea de vita, acestea vor fierbe in 20 de minute odata cu orezul. Daca ti se par tari perisoarele, le mai lasi 10 minute, dar nu va fi bine pentru orez, asa ca mai bine il fierbi separat cu supa din oala si le unesti la final.
Sau,
fierbi 10 minute cu clocote foarte potolite.
9. Adaugi si orezul spalat, completezi cu apa clocotita si mai fierbi 20 de minute la foc minim. Tragi capacul intr-o parte, ca sa fie o fanta pentru eliberarea aburului, sa nu dea in foc, daca oala e neincapatoare.
10 Gusti supa si dregi cu sare si piper, daca mai este cazul. Presari fasii subtiri de coriandru proaspat si mai dai un clocot.
Sa va fie de folos!
supa-mexicana-perisoare
supa-mexicana-perisoare

Reclame

Pui in stil fajita

N-am de gand sa trec la raw, dar am voie sa imi dau cu parerea si sa schimb cu voi idei privind echilibrul in modul de a ne hrani. As putea sa consum pixeli fara numar pe aceasta tema, dar rezum sa spun ca: ne hranim ca sa putem functiona, creierul sa o poata porni dimineata si ca sa ne binedispunem :) atunci cand foamea ne da ghes. Inrobiti obiceiurilor mostenite in familie, dar si lipsa de preocupare de a schimba ceva (in bine) din toate acestea, suntem adesea refractari la fluxul de informatii legate de culinar si toate stirile despre mancatul mai sanatos ne trec pe la urechi de parca nu noua ne-ar fi adresate, ci ca ar fi doar treaba altora. Va amintesc putin din ceea ce stiti deja:

– alimentelor preparate la temperaturi mai mari de 48 de grade Celsius, timp de aproximativ 20 de minute, li se distrug toate enzimele
– gătitul la 200 grade Celsius, produce o scădere importantă a proteinelor solubile din carne
– 50% dintre vitaminele B se pierd prin gătirea simpla si la gatitul timp indelungat se distrug pînă la 80% din vitamina C + 97% din acidul folic. Vestea buna este ca nu se pierde totul in primul minut de gatire, asa cum isi mai dau unii cu parerea. Mai ramanem totusi cu 50%, daca alimentele gătite sunt prelucrate termic cat mai putin timp, fara apa cand gatesti partea cu legumele, sau mancaruri doar fierte la foc mic ori la abur. Ce te faci insa cu gustul? Numai fierturi? Usor cu teoria, greu cu practica.

Nu reusesc nici eu sa selectez dupa aceste criterii, dovada sta blogul, dar sunt obligata sa informez. Prin urmare, eu una aleg acum solutiile de mijloc si daca stau sa ma gandesc, intuitiv, cam toata viata am procedat asa: am avut grija cam jumatate din hrana sa fie gatita si jumatate cruda, asa cum recomanda de fapt si nutritionistii. Ar fi pacat sa nu ma folosesc de toata aceasta baie de informatii, am de unde sa aleg feluri de mancare neprelucrate termic indelung timp si mai castig, astfel, si din hrana gatita ceva aport nutritiv. Conditia este sa fie buna la gust si de aceea am voie sa inregistrez in blog.
Pui in stil fajita
Dintre cele gatite rapid, cel mai mult imi plac preparatele pe care le dregi su sosuri aromate, ca in bucataria asiatica. Ca sa variez, am testat si aceasta reteta de influenta mexicana care este o baza in bucataria lor si este suficient de gustoasa aromata asa cu usturoi, lamaie, oregano, putin praf chilli si eventual ceva boia.

Cei extrem de ocupati, care gatesc doar de doua ori pe saptamana, vor renunta la oala de sarmale gatita pentru toata saptamana, doar daca vor avea dorinta sa schimbe ceva in comportamentul culinar, daca pot sa gateasca cu bucurie si atunci cand vin obositi si infrigurati de la serviciu, daca bugetul le permite la orice reteta cu multe legume (iarna) si daca vor fi mai organizati cu timpul ramas: stirile TV se pot asculta si trebaluind in bucatarie, mai prinzi vreo imagine cu coada ochiului, iar mai putin FB n-a omorat pe nimeni, dimpotriva :). Nu indemn la cumparaturi scumpe, ci din ingrediente de sezon, sau din propriul congelator, daca v-ati ingrijit sa conservati atunci cand erau preturi de nimic la legume. Mancaruri bune se pot face si numai din legume, daca le condimentezi inovativ, sau carne la gratar cu muraturi, daca iubesti carnea iar legumele ti se par scumpe, acum, iarna. Gasesti congelate la preturi ok, totusi.

preparare: 10 minute
gatire: 20-30 minute
4 portii

INGREDIENTE
500g piept de pui dezosat, fără piele
4 linguri ulei (se poate sa fie de masline)
2 ardei gras (unul obligatoriu sa fie rosu)
1 ceapă mare (roşie)
15 ciuperci champignon (medii)
5 căţei de usturoi
3-4 linguri zeamă de lămâie
1 linguriţă oregano uscat
1 praf de chilli
1 lingurita de boia dulce
sare
piper
Pui in stil fajita
PREPARARE
1. Spala, stoarce si taie fasii carnea.
2. Spala si curata legumele. Ciupercile doar le speli sub jet.
3. Incinge 3 linguri de ulei intr-o tigaie mare si groasa (eu folosesc wok-ul). Soteaza carnea la foc iute pana se albeste si scade sucul, amestecand din cand in cand. Adauga 1/2 pahar cu apa fierbinte si dupa ce scade amesteca sa se rumeneasca auriu.
4. Ardeiul taie-l bucati patrate de vreo 3 cm.
5. Taie ceapa in bucati mari, tot de vreo 3 cm si desfa-o in mana rapid.
6. Curăţa şi toaca mărunt usturoiul.
7. Taie si ciupercile in 4 pentru ca scad mult la foc (cele mici doar in doua) si pune-le in alt castron / farfurie.
8. Scoate carnea cu o paleta cu gauri (antiaderenta, daca vasul are strat antiaderent) intro farfurie mare si stropeste-o cu zeama de lamaie.
9. In sosul ramas in tigaie, mai pui o lingura de ulei si sotezi acolo legumele, mai putin ciupercile, timp de 5 minute.
10. Apoi impreuna si cu ciupercile alte 5 minute.
11. Adauga usturoiul, condimentele, sarea, carnea si zeama care a ramas in farfuria cu carnea si mai soteaza 5 minute.
Noi am mancat cu orez fiert la abur. La fel de buna este in lipie (cu putina smantana daca nu tii dieta) si daca ai chef, ar prinde bine si niste guacamole alaturi.
Sa va fie de folos!
Pui in stil fajita

Brownies cu inghetata

Anul trecut am luat in deradere sarbatoarea de astazi, participand la un proiect care s-a vrut ironic, am explicat in reteta de salata de boeuf de ce.
Anul acesta m-am resemnat, generatiile tinere s-au nascut cu aceasta sarbatoare importata, nu schimb eu istoria, asa ca m-am gandit pentru aceasta zi la o combinatie romantica: ciocolata cu inghetata.
Brownies cu inghetata
Reteta este salvata de multa vreme de pe blogul teoskitcken.ro, dar aminte mi-a adus de ea Oana Igretiu cu postarea ei de brownies. Particularitatea acesteia de a nu fi foarte coapta la mijloc, mijlocul ramanand oarecum umed, mi-a facut conexiunea cu reteta „Jofre” din caietul cu retete al mamei care tot asa, trebuie sa ramana moale la mijloc si am constatat ca sunt aceleasi ingrediente, in plus adaugandu-i-se ciocolata topita, si de aici o oarecare inversare a operatiilor. Prin urmare, am adaugat in ea asa cum prevedea Jofre a mamei: nuci, alune si stafide, acolo scria si de fructe confiate, dar n-am pus deoarece inghetata nougat contine din belsug si ar fi devenit prea mult.
Am ornat la servire cu sos de ciocolata topita subtiat cu putina frisca lichida.
Un deliciu opulent, pe care vi-l recomand cu mai multa inghetata decat am aratat in poze. Pe farfuria fiecaruia, mai puneti alaturi, musai, inca doua globuri mari de inghetata. In loc de inghetata, puteti face o crema de vanilie si topping sos de ciocolata, descris mai jos.
Brownies cu inghetata
dimensiuni tava 12 x 25cm (nu o tava mai larga pentru ca se va usca) >>> 8 bucati mari
INGREDIENTE
BROWNIES
– 200g ciocolata amaruie (60-70& cacao)
– 150g unt
– 3 linguri cacao
– 200g zahar tos fin
– 2 plicuri zahar vanilinat ori extract de vanilie
– 3 oua mari
– 100g faina
– 1 praf de sare
– 100 g nuci sau alune zdrobite mediu
– 100 g stafide (optional)
INGHETATA NOUGAT GLACE
dupa reteta de aici, ajustand cantitatile pentru 600 ml frisca
-fara crantz, nu merge cu brownie, doar cu adaos de fructe confiate si nuci / alune / migdale zdrobite mediu
TOPPING
70-100 g ciocolata (am avut si alba) topita la bain-marie +
+ 3 linguri smantana lichida pentru frisca
Brownies cu inghetata
PREPARARE
Incalzeste cuptorul la 180 grd C.
Asterne hartie de copt in tava.
Zdrobeste nucile si alunele cu robotul, masura medie.
1. Amesteca intr-un bol faina cu sarea si cacaoa. Lasa in asteptare.
2. Incinge apa intr-o craticioara mica, potrivita ca diametru pentru ca sa incapa un ibric larg, in care vei pune untul cuburi si ciocolata rupta bucati mai mici. Ibricul il pui in apa care clocoteste mediu (bain marie dar poate sa stea cu fundul in apa). Cand este topita, omogena si lucioasa compozitia, opreste focul si scoate ibricul din apa. Adauga vanilia si amesteca putin.
3. Intr-un bol mare, mixeaza ouale cu zaharul pana ce acesta se topeste.
4. Toarna sosul de ciocolata mixand continuu la viteza mica pana incorporeaza uniform.
5. Opreste mixerul si vei continua cu telul para (manual). Adauga amestecul uscat si omogenizeaza.
6. Incorporeaza uniform si nucile + stafidele care sunt bine-venite cu piscatura lor dulce, rupand tenta amaruie a ciocolatei negre.
7. Toarna amestecul de-a lungul tavii tapetate cu hartie de copt, sau distribuie lingura cu lingura. Niveleaza cu dosul lingurii, eu folosesc feliatorul de tort, avand suprafata mai mare de netezire.
8. Introdu tava la cuptor pe raftul din mijloc. Regleaza ventilatia sa coaca si de sus. Dureaza cam 20-30 de minute. La exterior va fi coapta, la mijloc ramane usor umeda, in nici un caz aspect de chec copt in toata masa lui. La cuptorul fara ventilatie, dar care are arzator sus (grill) am copt 20 de minute fara grill, apoi am comutat 10 minute pe grill-ul dat la minim, abia palpaia flacara. Pentru reusita brownies se recomanda si coacere de sus.
Sa va fie de folos!
Brownies cu inghetata
Brownies cu inghetata

Prajiturele cu nuci, preparate la rece

Oameni din anturajul meu, dar chiar si la conferinta cu bloggerii din culinar, cineva intreba pe scena daca nu avem si retete rapide, pentru ca el ar manca gatit in casa, dar nu are mult timp la dispozitie de petrecut in bucatarie.
Multe avantaje gasesc la aceste prajiturele:
– nu necesita preparare la foc si se fac foarte repede, in 20 de minute
– am folosit foile de napolitana ramase prin camara, de exemplu, de la prajitura Furnicuta pe care am gatit-o cu o alta ocazie
– sunt foarte bune la gust pentru ca sunt pline de nuca si bonus, legate cu nutella sau chiar gem gros, cred ca ar merge
– le gasesc aspectuoase cu gulerasul acela alb din zahar pudra …
Prajiturele cu nuci
INGREDIENTE
2-3 linguri cu zahar pudra
2 linguri pudra de cacao neindulcita
50ml lapte
esenta de rom dupa gust
2 linguri sirop de porumb sau miere
2 cani de foi de napolitane, zdrobite
200g nuci macinate mediu
100-150 g nutella ori crema de casa cu cacao (sau mai mult, cat sa lege)
zahar pudra pentru decorare muchii
Prajiturele cu nuci
PREPARARE
1. Rupe foile de napolitana
Prajiturele cu nuci
si macina-le la robot.
Prajiturele cu nuci
2. Dizolva mierea in lapte si adauga esenta de rom.
3. Amesteca intr-un castron mare zaharul cu cacaoa.
4. Adauga amestecul cu lapte si omogenizeaza.
5. Amesteca si cu nucile si napolitanele macinate.
6. Mai departe pui lingura cu lingura nutella sau crema rece, pana cand leaga, astfel incat sa isi tina forma.
7. Modeleaza intre palme bile de vreo 3cm si aplatizeaza-le. Vor capata forma de chiftea.
8. Rulezi marginile prin zaharul pudra pus intr-o farfurie plata.
9. Le asezi pe o tava distantate un pic si se lasa la uscat cateva ore, sau pana a doua zi.
Sa va fie de folos!
Prajiturele cu nuci

Crema caramel Dulce de Leche

Va doresc sa aveti parte de o primavara vesela, optimista, deschizatoare de drumuri!

Aceasta crema caramel din lapte este iubita si cautata de multi dintre voi, nu doar pentru gust ci si pentru ca este baza pentru prepararea altor creme pentru prajituri. Daca fierbeti ingredientele un timp mai redus, obtineti sosul caramel, mai fluid, desigur, decat crema, folosit ca topping pentru inghetata, clatite, mere la cuptor.
asa cum imi imaginez, pentru ca ocazia este una cu totul speciala. Tort: Tortul cu dulce de leche si cocos rumenit Este o reteta selectata e-retete.ro

Dulce de Leche
INGREDIENTE
1 l lapte gras
200ml smantana lichida
480g zahar
1/4 lingurita- bicarbonat de sodiu
1 mic varf de cutit cu sare

PREPARARE
1. Incalzesti putin laptele (intr-o oala antiaderenta/teflonata pentru a evita lipirea)
2. Adaugi smantana, zaharul, bicarbonatul si sarea.
3. Aduci la punctul de fierbere, la foc mediu, timp in care il pazesti si amesteci din cand in cand.
4. Cand fierbe, reglezi focul cel mai mic posibil si il lasi 3 ore. Eu am pus dedesubtul oalei si o plita mica din tabla, protectie pentru astfel de ocazii. O folosesc si atunci cand prepar mamaliga ca sa nu o afum. Amesteci cam la 15 minute si il mai verifici. Laptele scade si vei vedea cum se inchide incet la culoare:
dupa 1 ora devine crem, dupa 2 ore e deja ca si caramelul, auriu, dar e inca moale. Dupa 2.5 ore incepe sa se ingroase. Pentru sos caramel tip topping pentru inghetata, este momentul sa opresti. Racesti o mica parte in frigider si observi consistenta. Daca il vrei mai gros, il mai fierbi 15minute sau cat doresti.
Dulce de Leche
Daca vrei si mai gros, il mai lasi pe foc pana ajunge la consistenta dorita dar sa tii cont ca se mai intareste considerabil dupa racire.
Dulce de Leche
Rezulta cam 650 g. Il poti pastra la frigider, timp de 4 saptamani, intr-un borcan din sticla inchis etans.

Dulce de Leche

Tort cu dulce de leche si cocos rumenit (Samoa Cake)

Este prima reteta publicata in blogul acesta culinar. Prepar tort destul de rar dar, pentru ca de Anul Nou este nelipsit de pe masa, postez aceasta reteta preparata de mine in luna august, a fost prima reteta pe care am fotografiat-o, la vremea aceea nu avem nici un gand sa fac blog. Este un tort extrem de consistent, l-am mancat in portii mici. Daca prepararea dulce de leche nu se face inainte cu o zi, devine cam laborios de pregatit. Pentru cei care gasiti gata preparat dulce de leche, este mai usor, desigur. Reteta am tradus-o de pe un site american, ei il recunosc dupa denumirea de „Samoa Bundt Cake”.

1-Tort cu dulce de leche
2-Tort cu dulce de leche
INGREDIENTE
Masura canii =240ml

PENTRU ALUATUL DIN ZAHAR BRUN
1 pachet de unt scos din timp si lasat la temperatura camerei (moale)
1 cană de zahăr brun-inchis
2 oua
3/4 cană făină
3/4 linguriță praf de copt
1/2 lingurita bicarbonat de sodiu
1/4 linguriță rasa de sare
1/2 cana lapte integral
PENTRU ALUATUL DE CACAO
1 cană de zahăr
1/4 cana ulei
1 ou
1 lingurita extract de vanilie
1/2 cana lapte
3/4 cana + 2 linguri faina
1/2 cana + 2 linguri cacao slaba (mai deschisa la culoare, atfel este cam amarui dar compenseaza cu dulceata caramelului)
3/4 linguriță praf de copt
1/2 lingurita bicarbonat de sodiu
1/2 linguriță rasa de sare

PENTRU CREMA CARAMEL
1 conserva de lapte condensat (neaparat sa contina zahar) sau preparati echivalentul dulce de leche de la Ioana e-retete.ro dar din alte cantitati: 1 l lapte gras, 200ml smantana lichida, 480g zahar, 1 varf bicarbonat, 1 varf sare, din care veti opri un borcan pt ca tot e mult.
1/2 cana de zahar pudra
2 linguri extract de vanilie
200 g unt scos din timp si lasat la temperatura camerei (moale)
1/2 linguriță rasa de sare
1 cană de nucă de cocos (granulatie mare) rumenita (voi explica cum)

PENTRU TOPPING
1 + 1/2 cana nucă de cocos rumenita
75-100 g ciocolata topita

PREPARARE DULCE DE LECHE:
(preparati-l cu o zi inainte)
1.Asezați conserva de lapte condensat (cu continut de zahar) nedeschisă intr-o oala si scufundata aproape in intregime in apa pt 4 ore la foc foarte mic si completand mereu apa care se evapora. Completati cu apa fierbinte, nu rece.
2.Deschideti conserva abia dupa ce s-a racit altfel e periculos.
Eu n-am gasit la supermarket-urile din zona laptele condensat la conserva asa ca l-am preparat dintr-un litru de lapte gras, 200ml smantana lichida, 480g zahar, 1 varf bicarbonat, 1 varf sare dupa reteta Ioanei e-retete.ro
Focul la aragazul meu dat la cel mai mic e foarte slab si a durat mai mult de 3 ore fierberea. Atentie la punctul critic spre final pentru ca se intareste repede.
3-Tort cu dulce de leche
PREPARARE ALUAT DE ZAHĂR BRUN:
1.Într-un castron incapator se freaca 1 pachet de unt scos din timp si lasat la temperatura camerei (moale) cu 1 cana de zahăr brun inchis până se deschide la culoare avand un aspect pufos.
2.Se adauga cele 2 oua pe rand batand bine dupa fiecare.
3.Intr-un castron mediu combina 3/4 cana faina +3/4 lingurita praf de copt+1/2 lingurita bicarbonat de sodiu +1/4 linguriță rasa de sare. Pastrati castronul gol pt amestecul de faina de la aluatul 2 de cacao.
4.In amestecul cu unt adauga alternand amestecul de faina si ½ cana lapte integral, la un moment dat turnam tot restul de lapte si terminam cu amestecul de faina.
5.Pune aluatul deoparete in asteptare.
4-Tort cu dulce de leche
6.E momentul sa incepeti sa incalziti cuptorul la 180 grd.

PREPARARE ALUAT DE CACAO:
1.Într-un castron incapator se freaca 1 cana zahar cu ¼ cana ulei .
2.Adaugati 1 ou, apoi 1 lingurita extract de vanilie, amestecati pana se cam topeste zaharul si adaugati 1/2 cana lapte.
3.Intr-un castron mediu amestecati (3/4 cana + 2 linguri) faina, (1/2 cana + 2 linguri), 3/4 linguriță praf de copt, 1/2 lingurita bicarbonat de sodiu si 1/2 linguriță rasa de sare.
4.Pe rand si incet, incorporati amestecul de faina in amestecul umed si amestecati pana sunt bine combinate.

COACE BLATUL:
1.O forma de cozonac „guguluf” mare sau de tort ca a mea se unge cu unt sau ulei si se tapeteaza cu faina. Pe fund am pus hartie de copt pt. siguranta.
2.Turnati mai intai pe cel de zahar brun si deasupra celalalt.
3.Reglati temperatura cuptorului cam la 180 grd sau cum stiti voi ca e potrivit ca sa nu ardeti si sa coaceti frumos acest blat (cam 50-60 minute) dar faceti testul cu scobitoarea.
4.Se scoate din cuptor (dar lasati focul la cuptor arzand la minim pt ca ne trebuie incins pt pasul urmator)
5.Se lasa in tava sa se raceasca pt 15 minute, apoi se scoate din forma rasturnandu-l pe un platou cu fundul in sus si se lasa sa se raceasca complet.

PREPARARE CREMA CARAMEL:
1.In cea mai mare tava de cuptor pe care o aveti, puneti hartie de copt si raspanditi pe ea 2+1/2 cani de nuca de cocos. Se baga la cuptorul bine incins la 180 grd si se prajeste aproximativ 6 minute sau pana se ajunge la culoarea dorita.
2.Amestecati Dulce de leche pregatit cu o zi inainte, sau daca il faceti in aceeasi zi sa fie rece, cu 1/2 cana de zahar pudra, 2 linguri extract de vanilie, 200 g unt scos din timp si lasat la temperatura camerei (moale), 1/2 linguriță rasa de sare si frecati 3 minute.
Daca faceti caramel din mai mult decat o cutie (dupa reteta indicata in link-ul de la inceput) mai opriti din cantitate intr-un borcan si amestecati restul dar fara zaharul pudra (e prea dulce deja).
3.La final incorporati 1 cană de nucă de cocos rumenita la cuptor.
4.Dati la rece in timp ce se raceste complet blatul dar nu mai putin de 1 ora.

ASAMBLARE:
1.Imbracati blatul deasupra si pe laterale, cu crema de caramel.
2.Balotati cu 1+1/2 cana nuca de cocos rumenita ramasa, deasupra si pe laterale apasand usor pt fixare cu un cutit lat.

ORNAREA CU CIOCOLATA:
1.Topiti 75-100 g ciocolata intr-un vas la bain marie, in nici un caz direct pe flacara.
Varianta 2: topiti in cuptorul cu microunde, amestecand la intervale de 30 secunde.
2.Pune ciocolata topita in ustensila de ornat cu capatul cel mai ingust sau daca nu ai, taie un coltisor dintr-o punga mai groasa practicand un orificiu de 4mm si deseneaza dungi peste toata prajitura.
5-Tort cu dulce de leche
Sa va fie de folos!

TIPS:
Data viitoare as face o data si jumatate aluatul de zahar brun si doar jumatate din cel de cacao pt ca la copt invadeaza cel de cacao si predomina.
Pudra de cacao sa aiba o culoare medie, cea neagra da un gust prea amarui.
Nu exagerati cu prajitul cocosului. Eu l-am mai amestecat cu din cel alb crud pt. balotaj.
Cum apreciati exact masura de ½ cana: aplecati cu grija cana iar oglinda continutului trebuie sa atinga marginea fundului canii si sus la 1cm sub buza canii (adica nivelul masurii 1 la 1).
Aluaturile le-am lucrat cu mixerul.

Biscuiti cu lamaie (Christmas Lemon Cookies)

Ritualul pregatirilor pentru sarbatorile de iarna este ca un fel de initiere in a deveni glorioasa gospodina cu parul pe moaţe care, in asteptarea evenimentului, freaca cu voiosie podelele, geamurile ferestrelor, calca zeci de metri de perdea si respecta desigur sablonul meselor de Craciun si Revelion asa cum le-a mostenit de la mama si bunica.
Este firesc sa fim atasati de meniurile: sarmaluta nationala, piftii si caltabos („porcarii”), muraturi si cozonac de Craciun iar la Revelion musai salata de boeuf decorata cu pitici din ou fiert, peşte, friptura in vin, tort pe care sa scrie „La multi ani, 2014” si şampania de la miezul noptii. Totusi, propun o „schimbare la faţa”. Soluţia rezolva si eventuala frustrare in cazul in care ti-ar fi lipsit din meniu ceea ce stiai ca trebuie sa fie si la fel de bine ai impresia ca anul acesta, in sfarsit, avem ceva nou pe masa. In plus, nu se ridica voci care sa iti reproseze ca una ti se promite si alta ti se ofera.
Startul l-am luat demult, cu „pizza cuib de prepelita„, iar acum, pentru sarbatori, am inceput cu salamul de biscuiti intr-o cu totul alta prezentare, l-am inviorat cu un pic de culoare, asa, ca pentru niste fete vesele la care trebuia sa ajunga. Pastrez nota. Anul acesta, voi impodobi bradul de Craciun cu dulciuri home-made, cei mai multi cu forme imperfecte voit alcatuite asa pentru ca nu imi place sa arate ca cei industrializati. Va propun 3 teme de decorare a unor biscuiti cu lamaie clasici care se pot agata in pom sau la fel de bine pot ajunge pe o farfurie decorand mesele de Craciun si Anul Nou:
1. design cu fructe confiate, 2. tema folclor si 3. clasic in alb, culoarea iernii. Aceasta ultima varianta am prezentat-o voit intr-un ambient contrastant si in acelasi timp familiar ca mesaj, colorat si vesel, ca sa fie si pe placul copiilor, am informatia ca sunt cativa care se uita la prajiturelele mele :D
Biscuitii sunt fragezi, cu aroma de lamaie, le sta bine printre ramurelele de brad. Daca nu aveti posibilitatea sa cumparati brad in ghiveci pe care sa-l replantati,  dupa opinia mea, este mai o.k. un brad home-made sau, chiar si unul artificial desi toti uram plasticele dar „Ecologia, salveaza Romania!”.  Cel mult achizitionati doar ramuri de brad natural pe care le fixati printre cele artificiale ca sa regasiti mirosul de rasina in casa in ziua de Craciun. Alte decoratiuni pentru pom dar necomestibile, si ele ar fi amuzant sa fie produse home-made. Pentru asta, recomand sa ne facem iarna car si vara sanie.
Cat despre reteta, este una „BBC GoodFood”-UK, decorarea insa este propunerea mea.

1. Tema – fructe confiate:
Biscuiti cu lamaie
Biscuiti cu lamaie
Biscuiti cu lamaie

2. Tema folclor:
Biscuiti cu lamaie
Biscuiti cu lamaie
Biscuiti cu lamaie

3. Tema – clasic in alb:
Biscuiti cu lamaie
Biscuiti cu lamaie
Biscuiti cu lamaie

INGREDIENTE
PENTRU ALUAT
325g faina
200g unt sarat refrigerat
125g zahar pudra
2 lingurite extract de vanilie de buna calitate
2 galbenusuri de ou mare
1 lamaie – doar coaja

PENTRU GLAZURA
1 buc-albus de ou batut
1 lingura – Suc de lamaie
200g zahar pudra
50-100g fructe deshidratate tropicale, cum ar fi mango, ananas si papaya (tocate).
30-50g-Afine uscate (tocate)
Eu am folosit ce-am avut in casa: goji, merisoare, stafide, fistic, migdale.

PREPARARE
ALUAT
1. In cuva robotului mixeaza faina si untul taiat bucati mici pana devin ca un pesmet.
2. Adauga zaharul, galbenusurile de ou, vanilia, coaja rasa de lamaie si mixeaza pana la omogenizare.
3. Preincalzeste cuptorul pe gaz la 180 grd iar cel electric la 160 grd.
4. Pregateste 2 tavi pe care le protejezi cu hartie de copt.
5. Scoate aluatul intr-un castron si framanta-l de mana pana devine placut si elastic.
6. Portioneaza-l in 2 sau 3 ca sa fie mai usor de intins si intinde-l pe o suprafata (lucioasa de preferinta) in foaie groasa de 5 mm. Nu este necesara infainare, aluatul este uleios.
7. Decupeaza in formele dorite, maxim de 10 cm.
8. Cu partea groasa a unei scobitori strapungi, la o distanta de 1 cm fata de margine, obtinand orificii pentru biscuitii pe care ii vei agata in pom.
Biscuiti cu lamaie
9. Coace 18-20 min sau pana cand marginile devin aurii. Eu mai pun o tava de protectie „pe vatra” penntru ca se rumenesc prea repede pe suprafata de la contactul cu tava. Asa stie sa coaca cuptorul meu.
10.Se scot pe un gratar la racit.
11.Daca orificiile s-au astupat, destupati-le cat timp sunt fierbinti.

GLAZURA
1. Bate cu mixerul, timp de 2-3 minute, albusul.
2. Adauga cateva linguri din zahar si continua sa bati 2-3 minute.
3. Pune sucul de lamaie. Bate in continuare 2-3 minute.
4. Adauga tot restul de zahar si bate pana devine lucioasa si face moţ.
5. Decorarea se face optional, fie cu un cuţitas se intinde doar pe mijloc la 5 mm fata de margini si se aplica bucatele mici de fructe confiate, fie asa cum procedeaza Rita Oarga, confectionati din hartie de copt mici cornete si faceti contur. Pasta pntru interior se mai subtiaza fie cu apa, eu am preferat cu suc de lamaie pentru ca biscutii sunt cu lamaie si n-am gresit accentuand gustul.
6. Eu m-am jucat si cu putin colorant ca sa va arat 3 game/posibilitati de decorare.
7. Cine doreste, poate aplica si bilute argintii comestibile. Nu sunt pe gustul meu, eu prefer doar fructe confiate.
8. Se depoziteaza in casolete inchise etans si se pot prepara inainte de eveniment cu 1 saptamana. Eu le-am stocat in frigider si scot pe masa portii mici pentru consumul zilnic ca sa se aclimatizeze.

Sa va fie de folos!
……………………………………………………………………………………………………………………..
In ordinea inscrierii,
bloggeri participanti la proiectul „Retete de Craciun de la bloggeri”:

Iolanda si Georgiana Voinea Sisters’ Kitchen

Brindusa Cooking With My Soul

Claudia Rusu Lecturi si Arome

Dana Aphextwinz Aphextwinz’s Blog

Adriana Lucia Mara Dragostea in Bucate

Daiana si Cosmin Simplu si bun

Iuliana Miu Cartea de Bucate Aromate

Elena Toma Bucataria Elenei

Lucian Gavrilă Food and beyond…

Gina Bradea Pofta Buna!

Lili Liliana Cu Lili in bucatarie

Uica Mihai

Cerasela Badr El-Din Saffron and Dates

Cristina Pana Cristina’s world

Alexandra Butnari gustolandia

Alice Ciobanu tara bucatelor

Iuliana Florentina Avram Retete fel de fel

Lacrimioara Mihaela arome in bucatarie

Dia Daria retetele mele dragi

Laura şi Liana Transylvanian Kitchen

Andreea Denisa Dea’s Cakes

Ioana Tone Pasiune si culoare

Doina Varga Arta culinara cu Doina

Laura Casuta Laurei

Geta Cipaianu Pansy’s Recipes

Dana Burlacu Visternicu Prăjiturici şi alte dulciuri

Laura Laurentiu Retete ca la mama

Simona Alison’s Trials

%d blogeri au apreciat asta: