Prajitura “Picnic” cu zmeura, frisca si ciocolata

Cea mai reusita aniversare pe care tu o poti sarbatori vara, este la picnic :) .

0-Prajitura Picnic
Nu a mea, din pacate, desi sunt nascuta tot vara, eu nu am avut o idee atat de buna.
1-Prajitura Picnic
Ideala de transportat la picnic, este prima prajitura cupola pe care am gtit-o pana azi.

Mousse din caramel, cu zmeura sau alte fructe de padure, frisca si ciocolata, in combinatie cu blatul de cacao, au alcatuit o prajitura ponderat de dulce si fiind savurata in mijlocul padurii, prezenta fructelor de padure in compozitie a fost potrivita temei petrecerii in aer liber.

… Si pentru ca iesirea la iarba verde a avut si un motiv de sarbatoare, acelasi preparat l-am prezentatat si ca pe un tort row, potrivit cadrului natural.
3.1-Prajitura Picnic
Imi pare rau ca nu am fotografie si cu sectiunea cupolei, chiar si la portionarea de mai jos era binevenit un cutit mai ascutit :) ,
5-Prajitura Picnic
in schimb, va ofer un instantaneu cu efectele pe care le poate produce gustarea aceastei prajituri :)
3-Prajitura Picnic
INGREDIENTE
BLAT
6 ouă
6 linguri zahăr
2 linguri făină
2 linguri amidon alimentar
2 linguri pudră de cacao
1/2 plic cu praf de copt
1 praf de sare
UMPLUTURA > UPDATE: am mai facut-o in 2015, cu o data si jumatate cantitatile de mai jos, raportat la blat, ciocolata si frisca mai multa (asa erau impachetate)poate va place mai mult asa proportionata
7 linguri zahăr
300 ml lapte
200 ml frişcă lichidă din smantana
1 lingură amidon alimentar
3 foi de gelatină (de buna calitate) sau echivalentul granule
esenţă de vanilie
300 g zmeură
100 g ciocolată neagră
zahăr pudră pentru decor
Prajitura Picnic
PREPARARE
BLAT
1. Pregatesti o forma de tort cu pereti detasabili, cu diametru mare, minim 28, altfel, peretii cupolei ies prea grosi si nu vor fi la fel de flexibili. Hartia de copt pe care o puneti la baza formei, o taiati urmand tips-ul de aici (pasul 4 si poza). Pe lateral fixezi cu cateva puncte de unt topit o banda de hartie care sa nu aiba incretituri.
2. Baţi cu mixerul albuşurile si sarea spumă tare, mai bati in continuare si împreună cu zahărul.

3. Adaugi pe rând gălbenuşurile si mixezi. Daca nu pui praf de copt, le amesteci manual cu telul para, cu miscari de jos in sus, ca sa nu piarda aerul.

4. Intr-un castron separat amesteci pudra de cacao, amidonul şi făina cernută cu praful de copt. Eu am o strecuratoare mai mare pe care o folosesc la macarons, altfel, nu ma complic sa cern cu sita mare de faina.

5. Rastorni amestecul uscat peste cel umed si amesteci manual cu miscari de jos in sus ca sa nu piarda aerul.

5. Torni compoziţia în forma de tort pregatita şi coci blatul circa 30 de minute, la foc potrivit (175-180grade). Faci testul cu scobitoarea. Nu este indicat sa fie lasat mai mult decat trebuie, avem nevoie de un blat flexibil care sa ia forma de cupola.
Îl scoti cu tot cu hartie şi il lasi să se răcească pe un gratar.

CREMA
1. Ciocolata o tăi bucăţi mici (eu am ras-o pt. ca ma grabeam). Cand razi, nu tii toata ciocolata in mana pt ca se topeste. Vei rade cub dupa cub. Eu am folosit Schogetten care este deja portionata si umflatica, usor de manuit.

Bucatile de ciocolata taiate la cutit trebuie sa fie mici, altfel se vor simti precum samburii de cireasa uitati in dulceata de cirese. :) O tii in frigider pana in momentul folosirii.
2. Caramelizezi zahărul la foc mic, până devine auriu. Explicatii mai multe gasiti la prepararea siropului placintei de aici. Il stingi cu laptele fierbinte şi laşi să fiarbă până se topeşte caramelul. Laptele il adaugi astfel: tragi de pe foc siropul caramel, pui cate 2 linguri de lapte care vor face valatuci cu zgomot, mai pui doua linguri, dupa care se potoleste si il poti pune in continuare pe fooc adaugand tot restul de lapte. Adaugi amidonul dizolvat în puţin lapte rece şi laşi să fiarbă până începe să se îngroaşe, amestecând continuu. Iei vasul de pe foc şi continui să amesteci câteva minute.

3. Înmoi gelatina în 100 ml de apă intr-o cana/ibricel metalic. Infierbanti pana aproape de clocot apa intr-o craticioara sau ibric mai mare in care sa incapa cel cu gelatina. Opresti focul, pui ibricelul cu gelatina in vasul cu apa fierbinte si amesteci, o topeşti fără să o fierbi, va deveni clara, fluida si transparenta, dupa care o dai să se răcească. Mai pui pe foc doar daca tot nu se topeste. Daca fierbe, nu mai incheaga. Mare atentie!
4. Bati frisca bine. Cu cea din smantana nu trebuie insistat ca sa nu se taie, oricum gelatina o va intari.
5. Adaugi esenţa de vanilie şi gelatina în crema de lapte răcită bine, amesteci, apoi adaugi frişca bătută.
6. Pui zmeura intreaga si ciocolata maruntita.

Amesteci uşor pana omogenizeaza.

7. Un castron cu forma restransa (pe inalt) il tapetezi cu folie alimentara de pe rola.
Blatul il sectionezi in doua, obtinand doua discuri.

8. Tai dintr-un disc triunghiuri (il dai in 6 parti egale taind 3 linii diametru, intelegi?) si incepi sa le asezi in castron cu varful in centrul bazei castronului, imbracandu-l si formand cupola. Mie mi-a ramas un triunghi, in rest s-au imbinat perfect. Eu am ales sa le asez cu partea sectionata in jos pentru ca era mai frumoasa.
Din celalat disc, decupezi capacul cupolei, care va deveni baza dupa ce il rastorni.
Eu am folosit un alt castron si am taiat pe langa el cu un cutter special destinat numai uzului bucatariei. Cutitele prost ascutite zdrentuiesc inestetic marginea.
9. Torni umplutura, nivelezi,

şi acoperi cu capacul blat.

Dai tortul la rece 3-4 ore înainte de a fi servit. Am lasat peste noapte la frigier si acoperit cu folie.
9. Răstorni tortul pe un platou, îndepărtezi folia şi îl presari cu zahăr pudră. Poti sa decorezi si cu fructe in motz.

10. Pe cel in forma de tort, l-am asamblat in forma rece cu pereti detasabili, dar blatul la coacere se retrage si atunci am folosit un inel de la o forma mai mica, trebuie sa fie fest pe diametrul blatului de la baza, altfel, umplutura se va insera pe langa acesta si nu va mai arata 3 straturi dupa racire..
Daca nu ai, poti sa improvizezi pereti-distantier din carton gros pliat in mai multe straturi cat ai nevoie si pe care il imbraci in folie alimentara din plastic, cu grija ca sa fie cat mai neted. Pui in forma adaptata primul strat de blat de la baza, torni toata umplutura, nuvelezi si deasupra pui a doua jumatate de blat. Dai la rece. Daca vrei sa acoperi, ai griza sa nu ajunga capacul la suprafata de deasupra a tortului, pentru ca o strica, se poate lipi. Sa verifici ca sa stea distantat. Inainte de servire, detasezi peretii formei, scoti distantierul daca e cazul si umplutura va fi aliniata cu blatul daca i-ai asigurat planeitate, altfel, umplutura va fi curs pe langa blatul de jos.
Sa va fie de folos!
20-Prajitura Picnic
Eh!… si la spartul petrecerii, nimic mai placut decat sa iti faci siesta tolanit :)
21-Prajitura Picnic

Advertisements

Tagged: , , , , , , , ,

7 thoughts on “Prajitura “Picnic” cu zmeura, frisca si ciocolata

  1. Ildikó 2014/08/13 at 12:03 pm Reply

    Foarte gustos tortul. Arata ca un tort, nu o pot numi prajutura:) Descrierea retetei, asa cum ne-ai obisnuit, perfecta.

    • Food Design 2014/08/13 at 12:17 pm Reply

      Iti multumesc pentru ca ai citit, comentat si placut :)

  2. Mihaela 2014/08/13 at 1:11 pm Reply

    O idee buna cu picnicul. O sa ma reprofilez, avand in vedere ca ziua mea e tot vara.
    Foarte dragut ! Tu apari in poza ? :))

    • Food Design 2014/08/13 at 4:01 pm Reply

      Da, si eu ma oftic ca nu am sarbatorit-o pe a mea la picnic. Nu apar in poza pentru ca nu am putut sa merg … si, oricum n-as fi intrat in cadru la dimensiunile de acum …

      • Mihaela 2014/08/14 at 6:25 pm

        Esti simpatica :)). Si eu ma uit cu jind la colegele mele, cat de slabe sunt, dar le-am urmarit cum mananca…fara pofta si se satura repede.

      • Food Design 2014/08/14 at 6:37 pm

        Da. Nu mananc urieseste, dar nu ma misc deloc si nu ard. Fara miscare ritmul de scadere a greutatii este descurajant.

  3. […] data aceasta cu portocale in loc de zmeura, pe care am explicat-o la tortul “Picnic” de aici 4. Blatul mic de sus nu este un blat, este marea mea gaselita, de aceea este racoritor si puternic […]

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: